Servicii publice

Cuvântul primarului

Dragi cetățeni,

În calitate de primar al acestei comune, vă adresez bun venit, tuturor celor ce vizitați pagina noastră de internet.

Ne dorim ca pe această cale, să venim în sprijinul dumneavoastră, cu informații ce vă sunt necesare în diverse domenii de activitate, dar si cu informații legate de populația comunei, date geografice, istorice si referitoare la personalități care s-au născut, au crescut și au învățat în aceasta comună, ca mai apoi, să reprezinte meleagurile natale, atât în țară cât și în străinătate.

Facem tot posibilul ca împreună, administrație publică locală – cetățeni, să realizăm obiective care să ne sprijine în activitatea de zi cu zi și să sporească nivelul de trai al locuitorilor comunei.

Vă invităm să veniți la noi, să cunoașteți atât oameni gospodari, obiceiuri și tradiții cât și frumusețea unui răsărit de soare în mijlocul naturii, printre lanurile de lavanda, grâu și floarea soarelui.

Noi ne dorim să fim uniți și să îmbinăm tradițiile noastre populare (port popular, dansuri, diverse obiecte țesute în războaiele bunicilor noștri) cu lucrurile moderne (folosirea internetului WI-FI și a tehnologiei) pentru promovarea comunei noastre, a punctelor ei tari (lucrarea pământului, producții agricole mari, etc) și eliminarea punctelor ei slabe cum ar fi, lipsa unei piețe locale, unde să se vândă la prețuri convenabile produselor agricole, fără folosirea intermediarilor, în așa fel încât să se creeze condiții favorabile țăranului Român.

Doar prin comunicare vom reuși!

Vă asigur de toată considerația și respectul meu,

Primar,

Corneliu Stîngă

Alegeri Prezidentiale 2025

Select Toggle Title Date
pdf ANUNT DELIMITARE SECTII DE VOTARE 2025 ( pdf, 95 KB ) (259 downloads)

Ultimele documente adaugate

Select Toggle Title Date
pdf Rezultat final concurs consilier grad II ( pdf, 1.32 MB ) (41 downloads)
pdf Rezultat final concurs consilier grad II ( pdf, 1.32 MB ) (47 downloads)
pdf Lista privind rezultate interviu consurs consilier grad II ( pdf, 910 KB ) (51 downloads)
pdf Lista privind rezultate finale consurs consilier grad II ( pdf, 769 KB ) (55 downloads)
pdf PV privind rezultatul probei scrise la concursul de bibliotecar ( pdf, 368 KB ) (57 downloads)
pdf Lista privind rezultatul probei scrise la concursul de bibliotecar ( pdf, 428 KB ) (66 downloads)
pdf Rezultat selectie dosare bibliotecar ( pdf, 222 KB ) (77 downloads)
pdf Rezultat selectie dosare consilier ( pdf, 208 KB ) (66 downloads)
pdf Anunt concurs consilier clasa I ( pdf, 2.18 MB ) (31 downloads)
pdf Anunt concurs bibliotecar ( pdf, 2.26 MB ) (111 downloads)
Image Anunt licitatie ( jpg, 585 KB ) (38 downloads)
pdf Dispozitie privind stabilirea locurilor speciale pentru afisaj electoral ( pdf, 958 KB ) (332 downloads)
pdf Adresa dezbatere publica buget initial 2025 ( pdf, 95 KB ) (303 downloads)
pdf Rezultat final concurs ( pdf, 1.18 MB ) (612 downloads)
pdf Anunt concurs referent compartiment Agricol ( pdf, 1.24 MB ) (680 downloads)
pdf Anunt concurs pentru post contractual ( pdf, 1.35 MB ) (747 downloads)
pdf Anunt public proiect Investitii in noi suprafete ocupate de Paduri ( pdf, 65 KB ) (593 downloads)
pdf Dispozitie stabilirea locuri speciale afisaj electoral ( pdf, 118 KB ) (618 downloads)
pdf Anunt public delimitarea sectiilor de votare ( pdf, 163 KB ) (664 downloads)
pdf Lista rezultate finale examen de promovare ( pdf, 231 KB ) (1018 downloads)
Select Toggle Title Date
Document Proiect hotarare reprezentanti in C A scoala 2025 ( docx, 20 KB ) (12 downloads)
Document PROIECT DE HOTARARE ( doc, 34 KB ) (13 downloads)
Document Proiect de hotarare scutire taxe si impozite ( doc, 33 KB ) (10 downloads)
Document Proiect de hotarare NUNTA AUR SI ARGINT ANUL 2025 ( docx, 24 KB ) (13 downloads)
Document PROIECT HOTARARE festival ( doc, 35 KB ) (42 downloads)
Document PROIECT HCL rectificarea a II a 2025 ( doc, 53 KB ) (39 downloads)
Document Proiect de hotararea asistenta sociala trim I ( doc, 75 KB ) (44 downloads)
Document Proiect de hotarare privind analiza stadiului de înscriere a datelor in Registrul agricol ( docx, 28 KB ) (41 downloads)
Document Proiect de hotarare executie bugetara la data de 30 03 2024 ( doc, 33 KB ) (41 downloads)
Document Proiect de hotarare cetatean de onoare ( docx, 26 KB ) (42 downloads)
Document PROIECT DE HCL CETATEAN DE ONOARE VASILE DARIE ( docx, 18 KB ) (42 downloads)
pdf PROIECT HCL rectificarea a I a 2025 ( pdf, 132 KB ) (92 downloads)
pdf PROIECT DE HOTARARE ( pdf, 124 KB ) (90 downloads)
pdf Proiect de hotarare vanzare lot ( pdf, 301 KB ) (100 downloads)
pdf PROIECT DE HOTARARE ACORDARE CU TITLUL GRATUIT DELGAZ GRID ( pdf, 200 KB ) (89 downloads)
pdf Proiect de hotarare organigrama 2025 ( pdf, 299 KB ) (92 downloads)
pdf Proiect de hotarare vanzare teren catre propietarii de constructii ( pdf, 140 KB ) (135 downloads)
pdf Proiect de hotarare vanzare lot ( pdf, 320 KB ) (124 downloads)
pdf Proiect de hotarare SCI ( pdf, 207 KB ) (124 downloads)
pdf Proiect de hotarare privind organizarea si finantarea manifestarilor cultural artistice, sportive, ( pdf, 167 KB ) (113 downloads)
Skip to content